America e praf


usdwn
Hotărât lucru, secolul XX a fost unul eminamente american. Când o ţară e capabilă să exporte o criză în toată lumea, când intervenţia sa se dovedeşte decisivăm într-un război mondial, e clar că avem de-a face cu o superputere. Aceasta a fost America, acesta a fost liderul lumii.
Probabil, după afirmaţiile anterioare mulţi vor fi tentaţi să zâmbească observând o neconcordanţă între titlu şi primul paragraf. Păi cum să moară America atâta timp cât criza pe care o simţim şi care ne ustură e pornită de la ei? Şi cum să fie moartă atâta vreme cât orice război am avea SUA reprezintă forţa decisivă. Lucrurile sunt limpezi, nu-i aşa? Pentru cei cu certitudini articolul se încheie aici. 🙂

Unii preferă să spună că semnele începutului sunt aceleaşi cu cele ale sfârşitului. Cu toate că lucrurile par similare, ne mişcăm în cu totul altă paradigmă. Într-adevăr SUA este cea mai mare putere mondială. Mai bine spus, încă este. Are un arsenal înfricoşător, are o economie mare, însă, pe zi ce trece, îşi pierde fundamentele. Iar când îţi pierzi fundamentele devii o formă fără fond şi, până la urmă mori. Fie c-o faci zgomotos, prăbuşindu-te şi spărgându-te în mii de cioburi, fie c-o faci tăcut, stafidindu-te discret până la dispariţie, finalul este acelaşi.

Cu siguranţă, mulţi sunt gata să-mi demonstreze contrariul, să-mi arate cât de penibil sunt. Cum pot fi SUA în rahat în condiţiile extraordinare în care se află? Industria duduie, economia creşte, iar şomajul se află la un minim istoric. Rezultatele pozitive se văd deplin. Oare? Mai degrabă avem de-a face cu o cosmetizare grosolană, menită a da vânt în pupă propagandei.
Dintre toţi indicatorii afişaţi cu mândrie de SUA, rata şomajului este cea mai hilară. Teoretic, rata de 5.5% este aproape rata naturală. Însă cât de natural e acest indicator în condiţiile în care aproape o sută de milioane de americani sunt în afara pieţei muncii? Aici avem de-a face cu adevăratul record al tuturor timpurilor! Aşa ceva n-a mai văzut America până acum.
Duduie economia americană? Iluzii! Ieftinirea petrolului a mai reabilitat consumul. Din nefericire doar atât! Iar ieftinirea „aurului negru” nu s-a făcut pe fundamente, ci este o variabilă a conflictului deschis cu Rusia. Şi, pentru că am ajuns la acest punct, e timpul să privim lucrurile pe întregul „lanţ”. A fost ieftinirea petrolului o lovitură pentru Rusia? Cu siguranţă da. Însă, slăbirea unui duşman îl întăreşte pe altul, în cazul de faţă China. Petrolul ieftin a luat minţile chinezilor care cumpără şi depozitează orice picătură disponibilă. Un ajutor gratuit pentru o economie care simţea deja oboseala, o infuzie de vitamine pe care chinezii au primit-o gratis. Probabil ar fi interesant de reflectat asupra adevăratului rival al Americii. Oare de cine trebuie să se teamă mai mult SUA: de Rusia sau de China care-i suflă-n ceafă?
Aflându-ne în mijlocul logicii războiului cu Rusia, remarcăm o groază de întâmplări ciudate. Debutul conflictului a avut ca efect, la ordinul SUA, „decuplarea financiară” a Rusiei de la marile pieţe. Se dorea pedepsirea aprigă a „elevului indisciplinat”. Astfel unele bănci ruseşti – considerate apropiate de Putin – au fost decuplate de la sistemele de carduri şi au fost ameninţate cu decuplarea de la SWIFT. O acţiune cât se poate de tembelă. Ruşii erau numărul doi în lume la „consumul” de mesaje SWIFT. Efectul nu i-a omorât, dar i-a pus pe gânduri. Într-un timp record, Rusia şi-a lansat propriul sistem de „mesagerie financiară” la care a conectat toate băncile proprii. Mai mult, încep interconectările cu sisteme similare ale statelor din grupul BRIC. Ce înseamnă aceasta? Pierderi serioase şi definitive pentru belgienii care operează SWIFT. Iar acesta este abia începutul. Recent, ruşii au raportat că au început testarea propriului sistem de carduri. E o performanţă extraordinară. Un sistem care, la fel ca alternativa SWIFT, va fi gândit pentru interconectarea – pe picior de egalitate – cu cele ale partenerilor. Acestea reprezintă pierderi permanente pentru serviciile occidentale. Spre exemplu, în cazul în care conectarea la SWIFT se va face prin intermediul serviciului rusesc, toate mesajele dintre băncile ruseşti vor fi procesate intern, fiind rutate spre SWIFT doar mesajele către băncile externe pentru care nu există alte alternative. Iniţiatorii SWIFT-ului rusesc spun că următorul pas va fi conectarea cu CIPS-ul(China International Payment Platform) chinezesc, lucru care va subţia şi mai mult veniturile SWIFT. Belgienii au intuit pierderile pe care le vor înregistra şi, sătui de strategiile dezastruoase ale politicienilor occidentali, le-au propus rusilor un loc în board-ul companiei. Desigur – în mod tembel – se fac presiuni politice pentru respingerea Rusiei din board-ul SWIFT. Realitatea însă arată clar care e direcţia, iar aşa-zisele lovituri se întoarc împotriva iniţiatorilor.
Sunt unii care pariază pe SUA din obişnuinţă. Doar cheia banilor se află în mâna lor. Aşa ne-am obişnuit să spunem. Însă nu trebuie uitat că America s-a ridicat tocmai datorită deţinerii acestei chei, parazitând economia mondială. Jocul acesta nu poate fi însă unul care merge la infinit. Ai cheia valutei mondiale atât timp cât reprezinţi ceva mai mult decât o formă fără fond. Dominaţia mondială a permis SUA să profite iraţional de resursele altora prin politici perverse. De cele mai multe ori, crizele economice generate de SUA s-au rezolvat prin exploatarea ţărilor aflate la nivelele inferioare. Gigantismul ultimei crize a făcut ca nota de plată să urce pe „lanţul trofic” afectând nu numai ţările sărace, ci şi pe cele bogate, aliaţii de nădejde ai americanilor. Astfel, coruptul mecanism american începe să scârţâie în condiţiile în care contestările cele mai vehemente vin – de data aceasta – dinspre cei consideraţi până mai ieri parteneri de nădejde.
Se spune că îmbătrâneşti atunci când dorinţele tale sunt contrabalansate de neputinţă. Neputinţa este forţa care se opune brutal Americii şi aliaţilor săi. Mai este la ora actuală dolarul valuta forte de altă dată? Cu siguranţă nu. Acum vreo câţiva ani anunţam un joc transparent făcut de China, anume acordul bilateral care permitea partenerilor să cumpere şi să vândă mărfuri folosind valutele proprii. Aveţi idee câte acorduri bilaterale a reuşit să încheie China? Peste optzeci! Aceasta înseamnă că în relaţia cu optzeci de ţări chinezii nu mai folosesc dolarul, ci propria monedă. Încet şi sigur, yuan-ul a devenit valută forte, iar Beijing-ul unul dintre cele mai importante centre financiare ale lumii. Toate tranzacţiile bilaterale sunt procesate utilizând mesaje CIPS. Înţelegeţi acum cât de mult înseamnă un al doilea sistem independent de mesagerie financiară? Sistemul rusesc conectat la CIPS e abia începutul! Ţările membre BRIC au pus bazele unei bănci proprii care se va ocupa de finanţarea economiilor emergente. Practic Banca BRIC este oglinda FMI-ului, o instituţie care smulge încă o halcă importantă controlată de SUA. Arma găsită de americani pentru contracararea fenomenelor centrifuge este reprezentată de falsa îmbunătăţire a economiei şi întărirea artificială a dolarului. Cât timp însă poate fi cântată o arie falsă de către muzicieni din ce în ce mai oligofreni?

Cel mai important semnal referitor la slăbiciunea Americii şi a Occidentului vine nu dinspre duşmanii tradiţionali ci, paradoxal, chiar de-acasă. Fenomenul – al cărui nume este rezistenţa la propagandă – face să tremure orice membru al elitei. Pentru a-l observa nu trebuie decât să vizitaţi secţiunile de comentarii ale marilor ziare occidentale. Dacă citeşti comentariile de la articolele care tratează criza ucraineană ai impresia că ai nimerit accidental pe site-ul Pravda. Din ce în ce mai mult se observă cum se creionează personalităţi vădit anti-sistem. Aşa cum pe vremea comuniştilor autohtoni absolut orice venea dinspre autorităţi era considerat aprioric prost, în societatea occidentală contemporană – ca o ironie a istoriei – tot ceea ce vine pe canale oficiale e considerat minciună. Rezistenţa la propagandă este fenomenul cel mai clar care arată apropierea de moarte a unui model social. Răspunsul puterii este în acelaşi timp hilar şi înfricoşător. Două căi se folosesc pentru combaterea „bubei”: legalizarea şi încurajarea oficială a consumului de droguri şi, în acelaşi timp, sporirea controlului asupra individului. Lanţurile puterii devin din ce în ce mai vizibile, mai „oficiale” şi mai larg „acceptate” ca practici de ocrotire a „democraţiei”. În cazul în care soma drogurilor eşuează, societatea e pregătită tehnic pentru tiranie. Dar care este oare durata de viaţă a unei tiranii oficiale? Istoria ne spune că nu prea mult.

Discuţia, cu siguranţă, este mult mai lungă. M-am rezumat la  câteva exemple care arată starea de fapt, nu balivernele răspândite de organismele propagandistice. Realitatea este că, din punct de vedere economic, lucrurile arată prost pentru SUA şi aliaţii săi occidentali. E doar o faţetă. În realitate, societatea occidentală este bolnavă structural, iar economia e doar o manifestare a acesteia.

Marele pericol(iminent) cu care se confrunta SUA este reprezentat, in primul rand, de dedolarizarea economiei globale. Fara a controla „benzina” economiei mondiale, SUA se transforma intr-o imensa gogoasa care se va sparge in maxim un deceniu. In aceasta cheie cred ca trebuie interpretata falsa apreciere a dolarului. O moneda care se apreciaza, care intoarce dobanzi pozitive si care are in spate o „economie prospera” este, teoretic, una buna de rezerva si de schimb. In contextul in care rusii si in special chinezii ies programatic si concertat din piata americana(vezi situatia detinerilor de datorie americana) concentrandu-se pe rezerve in mixuri valutare ale partenerilor comerciali, falsa apreciere a dolarului(accelerata si de programul irational al ECB) este ultima arma aruncata cu disperare in lupta. La pierderile generate economiei americane de aprecierea dolarului chiar nu se mai gandeste nimeni acum. Suntem in momentul in care Titanicul a fost lovit si se da ordin muzicantilor sa cante mai tare.